PRIMĂRIA ORAȘULUI JIBOU
COMP. ORGANIZARE, SALARIZARE, RESURSE UMANE
NR._8366_/18.07.2017
Aprobat
Primar
Ing. DAN GHIURCO
RAPORT DE SPECIALITATE
privind stabilirea salariilor de bază pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul Aparatului de specialitate al Primarului Orașului Jibou şi din cadrul serviciilor subordonate Consiliului Local al Orașului Jibou, respectiv, Poliţia Locală a Orașului Jibou, Serviciul public comunitar local de evidența persoanelor Jibou și Serviciul public de gospodărie comunală
Având în vedere prevederile Legii – cadru nr.153 din 28.06.2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, art.11 din CAPITOLUL II – Salarizarea – SECŢIUNEA 1 – Sistemul de stabilire a salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare şi indemnizaţiilor lunare în sectorul bugetar, potrivit căruia,
(1) Pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale „Administraţie” din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primării şi consilii locale şi din serviciile publice din subordinea acestora, salariile de bază se stabilesc prin hotărâre a consiliului local, a consiliului judeţean sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, în urma consultării organizaţiei sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor.
(2) Nomenclatorul funcţiilor necesare desfăşurării activităţilor specifice fiecărei instituţii sau autorităţi a administraţiei publice locale, precum şi ierarhia funcţiilor sunt prevăzute în anexa nr. VIII cap. I lit. A pct.III şi cap. II lit. A pct. IV.
(3) Stabilirea salariilor lunare potrivit alin. (1) se realizează de către ordonatorul de credite, cu respectarea prevederilor art. 25.
(4) Nivelul veniturilor salariale se stabileşte, în condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (3), fără a depăşi nivelul indemnizaţiei lunare a funcţiei de viceprimar sau, după caz, a indemnizaţiei lunare a vicepreşedintelui consiliului judeţean, sau, după caz, a viceprimarului municipiului Bucureşti, corespunzător nivelului de organizare: comună, oraş, municipiu, sectoarele municipiului Bucureşti, primăria generală a municipiului Bucureşti, exclusiv majorările prevăzute la art. 16 alin. (2), cu încadrarea în cheltuielile
de personal aprobate în bugetele de venituri şi cheltuieli. Pentru funcția de viceprimar, indemnizația lunară se determină în conformitate cu prevederile art. 13 alin. (1) și art. 38 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 153/2017, respectiv prin înmulțirea coeficientului din Anexa IX cu salariul minim brut pe țară garantat în plată în vigoare.
P R O P U N E M:
Aprobarea salariilor de bază pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul Aparatului de specialitate al Primarului Orasului Jibou şi din cadrul serviciilor subordonate Consiliului Local al Orașului Jibou, respectiv, Poliţia Locală a Orașului Jibou, S.P.C.L.E.P. Jibou și Serviciul public de gospodărie comunală , conform anexelor 1 și 2 care fac parte integrantă din prezentul raport de specialitate.
Salariile de bază sunt diferenţiate pe funcţii, grade/trepte şi gradaţii.
Fiecărei funcţii, fiecărui grad/treaptă profesională îi corespund 5 gradaţii, corespunzătoare tranşelor de vechime în muncă, cu excepţia funcţiilor de demnitate publică şi funcţiilor de conducere pentru care gradaţia este inclusă în indemnizaţia lunară/salariul de bază prevăzut pentru aceste funcţii.
În conformitate cu art. 10 alin. (4) Tranşele de vechime în muncă în funcţie de care se acordă cele 5 gradaţii, precum şi cotele procentuale corespunzătoare acestora, calculate la salariul de bază avut la data îndeplinirii condiţiilor de trecere în gradaţie şi incluse în acesta, sunt următoarele:
a) gradaţia 1 – de la 3 ani la 5 ani – şi se determină prin majorarea salariului de bază prevăzut în anexe cu cota procentuală de 7,5%, rezultând noul salariu de bază;
b) gradaţia 2 – de la 5 ani la 10 ani – şi se determină prin majorarea salariului de bază avut cu cota procentuală de 5%, rezultând noul salariu de bază;
c) gradaţia 3 – de la 10 ani la 15 ani – şi se determină prin majorarea salariului de bază avut cu cota procentuală de 5%, rezultând noul salariu de bază;
d) gradaţia 4 – de la 15 ani la 20 de ani – şi se determină prin majorarea salariului de bază avut cu cota procentuală de 2,5%, rezultând noul salariu de bază;
e) gradaţia 5 – peste 20 de ani – şi se determină prin majorarea salariului de bază avut cu cota procentuală de 2,5%, rezultând noul salariu de bază.
Proiectul de hotărâre are în vedere:
-stabilirea salariilor de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul instituției în vederea promovării performanței individuale;
-respectarea principiilor care stau la baza sistemului de salarizare prevăzute de lege: principiul legalității, principiul nediscriminării, principiul egalității, principiul importanței sociale a muncii, principiul stimulării personalului din sectorul bugetar, principiul ierarhizării, principiul transparenței mecanismului de stabilire a drepturilor salariale, principiul sustenabilității financiare, principiul publicității;
-stabilirea salariilor de bază printr-o ierarhizare a posturilor având la bază următoarele criterii generale:
-cunoștințe și experiență;
-complexitate, creativitate și diversitate a activităților;
-judecata și impactul deciziilor;
-responsabilitate, coordonare și supervizare;
-dialog social și comunicare;
-condiții de muncă;
-incompatibilități și regimuri speciale.
Modificările aduse Legii nr. 215/2001 a administrației publice locale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin Legea nr. 140/16.06.2017, în sensul creșterii responsabilității funcționarilor publici și personalului contractual din aparatul de specialitate al primarului Orașului Jibou în ceea ce privește aprecierea necesității și oportunității adoptării și emiterii actelor administrative – atrăgând răspunderea administrativă, civilă și penală, în condițiile legii, a salariaților privind întocmirea, semnarea, contrasemnarea sau avizarea actelor administrative specifice administrației publice locale.
Gestionarea sistemului de salarizare a personalului din Primăria Orașului Jibou și din serviciile publice din subordinea Consiliului local al Orașului Jibou – se determină prin înmulțirea coeficienților prevăzuți în Anexa nr.1 și 2 la hotărâre, cu salariul minim brut pe țară, garantat în plată, în vigoare.
Având în vedere prevederile art. 14, alin. (4) din Legea nr. 155/2010 a poliției locale, republicată, „”(4) Încadrarea în clase și pe grade profesionale a funcției publice specifice de polițist local se face conform prevederilor referitoare la funcțiile publice generale din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare și prevederile art. 34 din Legea nr. 155/2010 „Drepturile salariale ale personalului poliției locale se stabilesc potrivit prevederilor legale aplicabile personalului poliției locale se stabilesc potrivit prevederilor legale aplicabile personalului din aparatul de specialitate al primarului, respectiv al primarului general al municipiului Bucuresti”, salariul de bază al funcționarilor publici care ocupă funcții publice specifice de polițist local se stabilește în baza coeficienților din Anexa nr. 1 la hotărâre.
Salariile de bază pentru funcțiile contractuale din aparatul de specialitate al primarului Orașului Jibou și din serviciile publice din subordinea Consiliului local al Orașului Jibou, care intră sub incidența prevederilor art. 11, alin. (1) din Legea- cadru nr. 153/28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice – se determină prin înmulțirea coeficienților prevăzuți în Anexa nr. 2 la hotărâre, cu salariul de baza minim brut pe țară, garantat în plată, în vigoare.
Salariile de bază pentru funcțiile din Aparatul de specialitate al primarului orașului Jibou, Poliţia Locală a orașului Jibou, S.P.C.L.E.P. Jibou și Serviciul public de
gospodărie comunală, împreună cu indemnizațiile de încadrare și indemnizațiile lunare și cu celelalte elemente ale sistemului de salarizare propuse în Anexele 1 și 2 asigură încadrarea în fondurile bugetare aprobate pe anul 2017 pentru cheltuieli de personal.
Salariile de bază pentru funcțiile specifice altor domenii de activitate bugetară, prevăzute în statele de funcții, dovedite a fi necesare desfășurării activității aparatului de specialitate al primarului Orașului Jibou sau serviciilor publice subordonate Consiliului Local al Orașului Jibou, sunt cele prevăzute în anexele la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și se acordă potrivit art. 38 din legea menționată.
Precizăm că potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, a avut loc procedura de consultare a organizațiilor sindicale reprezentative- Sindicatul Adminis și Sindicatul Gosploc, așa cum s-a menționat în procesul verbal de consultare nr. 8585/21.07.2017.
În conformitate cu prevederile Legii administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, propunem adoptarea proiectului de hotărâre pentru stabilirea salariilor de bază pentru aparatul de specialitate al primarului orașului Jibou, Poliţia Locală, S.P.C.L.E.P. și Serviciul public de gospodărie comunală.
Totodata având în vedere art. 40 din LEGEA-CADRU Nr. 153/2017 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, Prin derogare de la prevederile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, în perioada 1 iulie 2017 – 31 decembrie 2021, indemnizaţia maximă lunară de care beneficiază consilierii locali pentru participarea la numărul maxim de şedinţe este de până la 10% din indemnizaţia lunară a primarului, preşedintelui consiliului judeţean sau primarului general al municipiului Bucureşti, după caz, exclusiv majorările prevăzute la art. 16 alin. (2).
Conform art. 34 alin.(3) din Legea nr. 393 din 28 septembrie 2004 privind Statutul aleșilor locali numărul maxim de ședințe pentru care se poate acorda indemnizația este de o ședință de consiliu și 1-2 ședințe de comisii de specialitate pe lună.
Comp Resurse umane,
Teglaș Rodica, inspector
Președinte sindicat,
Ciascai Maria
Șef serviciu,
Reprezentat salariați, Opriș Dorina
Ienciu Gheorghe
ANEXA NR. 1 la HCL nr. ______ din 28.07.2017
| Nivelul maxim al grilei de salarizare pentru funcțiile publice și contractuale din cadrul Aparatului de specialitate al Primarului orașului Jibou și serviciile publice subordinate C.L.al Orașului Jibou, reprezentând indemnizația viceprimarului orașului, stabilită conform Legii nr. 153/2017, Anexa nr. IX | 7250 lei | Coeficient 5 |
Salariile de bază pentru funcțiile publice din aparatul de specialitate al primarului Orașului Jibou și din serviciile publice subordonate Consiliului local al Orașului Jibou
- Functii publice de conducere
| Nr. crt. | Functia | Nivelul studiilor | Coeficient | Salariu de baza -lei- |
| 1 | Secretar al unității administrativ- teritoriale | S | 4,3 | 6235 |
| 2 | Șef serviciu, architect șef la nivel oraș | S | 4 | 5800 |
Notă: Salariile de bază pentru funcțiile de conducere cuprind sporul de vechime în muncă la nivel maxim așa cum prevede art. 19 alin.(2) din Legea nr. 153/2017.
- Funcții publice generale de executie
| Nr. crt. | Funcția | Nivelul studiilor | Coeficient | Salariu de baza -lei- |
| 1 | Auditor, grad profesional superior | S | 2,6 | |
| 2 | Consilier, consilier juridic, inspector; grad profesional superior | S | 2,5 | 3625 |
| 3 | grad profesional principal | S | 2,15 | 3118 |
| 4 | grad profesional asistent | S | 2 | 2900 |
| 5 | grad profesional debutant | S | 1,8 | 2610 |
| 6 | Referent de specialitate; grad profesional superior | SSD | 2,05 | 2973 |
| 7 | grad profesional principal | SSD | 1,9 | |
| 8 | grad profesional asistent | SSD | 1.7 | |
| 9 | grad profesional debutant | SSD | 1,55 | |
| 10 | Referent; grad profesional superior | M | 1,94 | 2813 |
Notă: Salariile de bază sunt pentru gradația 0. Salariile de bază pentru gradațiile 1-5 se determină prin majorarea salariilor de bază pentru gradația 0 potrivit prevederilor art. 10 din Legea- cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
ANEXA NR. 2 la HCL nr. ______ din 28.07.2017
Salariile de bază pentru funcțiile contractuale din aparatul de specialitate al primarului Orașului Jibou și din serviciile publice subordonate Consiliului local al Orașului Jibou
- Funcții de executie pe grade și trepte profesionale
| Nr. crt. | Funcția | Nivelul studiilor | Coeficient | Salariu de baza -lei- |
| 1. | Consilier, Inspector de specialitate gradul IA | S | 2,16 | 3132 |
| 2 | gradul I | S | 2 | 2900 |
| 3 | Arhivar gradul IA | M | 1,4 | |
| 4 | gradul I | M | 1,3 | |
| 5 | Administrator | M | 1,5 | 2175 |
| 6 | Muncitor calificat I | M;G | 1,35 | 1958 |
| 7 | II | M;G | 1,3 | 1885 |
| 8 | III | M;G | 1,25 | |
| 9 | IV | M;G | 1,2 | 1740 |
| 10 | Muncitor necalificat | M;G | 1,15 | 1668 |
| 12 | Ingrijitor | M;G | 1,1 | 1595 |
| 13 | Portar | M;G | 1 | 1450 |
Notă: Salariile de bază sunt pentru gradația 0. Salariile de bază pentru gradațiile 1-5 se determină prin majorarea salariilor de bază pentru gradația 0 potrivit prevederilor art. 10 din Legea- cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.